WikiPortallus: Angela de Foligno.html

Fericita Angela de Foligno (n. 1248 – d. 4 ianuarie, 1309) a fost o călugăriţă catolică şi o scriitoare mistică creştină. Născută în oraşul Foligno din provincia Umbria, Italia, ea a intrat în ordinul Terţiar al Sfântului Francisc în 1291 dăruind întreaga ei avere oamenilor nevoiaşi. Şi-a dedicat restul vieţii operelor de binefacere, ajutând pe cei bolnavi, în special pe leproşi. A creat în jurul ei o comunitate de credincioase, care o ajutau în activitatea ei.

Angela de Foligno este cunoscută pentru lucrările Memoriale şi Instructiones în care îşi descrie conversiunea spirituală şi îşi expune principiile. În aceste lucrări, ea descrie cu prioritate procesul de transformare a iubirii lumeşti în iubirea pentru Dumnezeu, proces pe care l-a numit "transformatio amoris". În învăţămintele ei ea prezintă o interpretare mistică a patimilor lui Isus Christos, a tainei eucharistiei şi pune bazele cultului sfintei inimi a lui Isus, dezvoltat ulterior de biserica catolică. A fost beatificată în 1693 de papa Inocenţiu al XII-lea.

Angela de Foligno este venerată în mod deosebit de ordinul franciscan. Cultul ei a luat din nou amploare cu prilejul sărbătoririi a 700 de ani de la conversiunea şi moartea ei. Un moment important al acestei reconsiderări îl constituie Vinerea Mare din 1983, când Papa Ioan Paul al II-lea a citit pasaje din lucrările Fericitei Angela da Foligno, care prezentau viziunea ei referitoare la patimilor lui Christos. În anii următori s-au organizat mai multe congrese şi întruniri pentru discutarea învăţămintelor ei şi au fost publicate în diferite limbi ediţii critice ale lucrărilor ei.

modifică Elemente biografice

modifică Tinereţea

Angela s-a născut într-o familie înstărită din oraşul Foligno, provincia Umbria, Italia. Oraşul este situat la aproximativ 15 km. de Assisi.

Perioada în care s-a născut era cea a războiului dintre Papalitate şi Sfântul Imperiu Roman. Oraşul Foligno se declarase de partea împăratului Frederic al II-lea iar populaţia avea în cea mai mare parte o atitudine antipapală. Deşi în timpul interregnului dintre moartea lui Frederic al II-lea în 1250 şi alegerea ca împărat a lui Rudolf I de Habsburg în 1273 influenţa imperiului scăzuse în Umbria, totuşi opoziţia faţă de puterea papală s-a menţinut. Este probabil că familia Angelei se asociase cu mişcarea Ghibelinilor, deoarece ea a afirmat, mai târziu, că întâmpinase o puternică împotrivire a mamei sale în momentul conversiunii. Deşi epoca în care a trăit se mai încadrează în cea a Cruciadelor, în Italia începea deja să se afirme un spirit pre-renascentist, care considera că omul era elementul principal în societate, ceea ce implica o îndepărtare de credinţa medievală. În aceste condiţii, activitatea Angelei de Foligno este cu atât mai remarcabilă. ^[1]

Angela s-a măritat foarte tânără şi a avut mai mulţi copii. Conform tradiţiei, ea ar fi dus o viaţă depravată, având numeroase legături extra-maritale şi comiţând diferite sacrilegii. In jurul anului 1285, au murit în cursul unui singur an mama, soţul şi fii Angelei. Angela atinsese vârsta de 38 de ani şi începuse să simtă remuşcări pentru păcatele ei de tinereţe. Ea încercă să găsească o uşurare, îndreptându-se spre Dumnezeu. Dar, neavând puterea să-şi mărturisească păcatele cele mai grele, îşi dădea seama că împărtăşaniile ei erau sacrilege, ceea ce îi agrava conflictul din suflet. Ajunsese să se considere blestemată şi condamnată pentru veşnicie la chinurile iadului. Într-o zi, când era tulburată de remuşcări de conştiinţă, se rugă la Sfântul Francisc de Assisi, cerându-i să o elibereze din suferinţă. Sfântul Francisc, care murise cu aproximativ 60 de ani în urmă, era cunoscut în Foligno. Populaţia îşi mai amintea că el îşi vânduse calul si materialele din magazinul tatălui său în faţa catedralei din oraş, cheltuind venitul obţinut pentru reconstruirea bisericii sfântului Damian. După rugăciunile de pocăinţă ale Angelei, Sfântul Francisc i-a apărut în vis şi i-a promis că o va ajuta să se mântuiască. La puţin timp după aceea, Angela a intrat în catedrala Sfântul Felician în timpul predicii capelanului episcopului din localitate, un călugăr Franciscan identificat în cronici drept Fra Arnaldo. După cercetări mai recente, numele real al acestuia ar fi Fra Berardo Arnolti ^[2]. Angela se simţi atât de mişcată de predică, încât, la sfârşitul predicii, se aşeză în faţa confesionalului şi reuşi să facă o spovedanie completă a tuturor păcatelor din viaţa ei, după care s-a simţit uşurată de greutatea care îi apăsa sufletul. ^[1] După aceea, Fratele Arnaldo a devenit confesorul şi îndrumătorul ei spiritual.

modifică Conversiunea

Rămasă văduvă şi fără copii, ea a vrut să-şi doneze întreaga avere săracilor, dar atât familia ei cât şi îndrumătorii ei Franciscani au sfătuit-o să mai aştepte.

După cinci ani, Angela a făcut un pelerinaj la Roma. Apoi, în 1291 a plecat în pelerinaj la Assisi, cu scopul de a-l ruga pe Sfântul Francisc să o ajute să respecte regulile Franciscanilor şi să o înveţe să trăiască în sărăcie. Ea a avut o primă viziune în mica biserică a Sfintei Treimi, aşezată la intersecţia drumurilor spre Perugia şi spre Assisi. Apoi, după ce s-a recules la mormântul Sfântului Francisc din subsolul basilicii din Assisi, ea s-a întors în nava centrală unde a căzut în transă văzând vitraliul de la intrare, în care era reprezentat Sfântul Francisc ţinând la piept imaginea lui Isus Christos. ^[3] Din cauza strigătelor ei, Fratele Arnoldo a fost nevoit să o expulzeze din biserică. De asemenea el a cerut autorităţilor ecleziastice superioare să se pronunţe dacă exaltarea ei era rezultatul unei inspiraţii divine sau o operă a diavolului. ^[4] Întoarsă la Foligno, Angela s-a hotărât să trăiască în sărăcie, în conformitate cu învăţătura Sfântului Francisc. De data aceasta şi-a vândut pământurile şi casele, a renunţat la îmbrăcămintea de lux şi la bijuterii. A renunţat şi la conacul ei, "Casaleum", cea mai frumoasă proprietate a ei, situată în vecinătatea oraşului. ^[5]

modifică Intrarea în Ordinul terţiar al Sfântului Francisc

Fratele Arnolo a îndemnat-o pe Angela să intre în Ordinul terţiar al Sfântului Francisc, numit şi Ordinul penitenţilor (Ordo Poenitentium). Tendinţa spre un mod de viaţă penitent era o caracteristică a evului mediu şi fusese susţinută în secolele anterioare în reformele vieţii monastice efectuate de Sfântul Romuald (d. 1027), Sfântul Petru Damiani (d. 1072), Sfântul Ion Gualbert (d. 1073) şi, în special, de sfântul Bernard de Clairvaux (1091-1153) cu prilejul reformei de la mânăstirea Cluny. În secolul al XIII-lea fuseseră înfiinţate şi alte ordine religoase penitente, printre care cel al călugărilor Umiliati al căror Propositum vitae (Principiu de viaţă al congregaţiei) fusese aprobat de papa Inocenţiu al III-lea în 1201 şi cele al călugărilor Poveri Cattolici şi Poveri Lombardi, ale căror „Proposita” fuseseră aprobate de acelaşi papă în 1208 respectiv 1210. Aceste mişcări erau limitate însă la viaţa monastică.

Mişcarea franciscană are diferite ordine înfiinţate de Sfântul Francisc de Assisi. Primul ordin este cel al călugărilor franciscani, al doilea ordin este cel al călugăriţelor contemplative iar al treilea ordin este accesibil atât bărbaţilor şi femeilor care se călugăresc (al treilea ordin regulat) cât şi mirenilor (ordinul franciscan laic). Înfiinţarea ordinului terţiar reprezenta o iniţiativă personală a Sfântului Francisc care încerca să grupeze într-o structură organizată viaţa evanghelică a diferitetor grupuri de penitenţi care erau persoane laice şi nu duceau o viaţă monastică. Toate cele trei ordine au luat fiinţă practic simultan şi ele dovedesc înţelegerea pe care Sfântul Francisc o avea cu privire la cerinţele vremurilor în care trăia.

Regulile Ordinului Terţiar al Sfântului Francisc au fost scrise în 1221 de Cardinalul Ugolino în lucrarea „Memoriale Propositi” şi aprobate oral de papa Honorius al III-lea. Regulile respective sunt prezentate ca o descriere a regulilor care trebuie urmate de fraţii şi surorile penitente care nu duc o viaţă monahală şi trăiesc în casele lor. Patronii Ordinului terţiar au devenit Sfânta Elisabeta de Ungaria (1207-1234) – canonizată de Papa Gregoriu al IX-lea în 1235 – şi Sfântul Ludovic al IX-lea, regele Franţei (1215 – 1270) – canonizat de papa Bonifaciu al VIII-lea în 1297. ^[6] Ca penitentă, Angela şi-a câştigat notorietate în urma serviciilor de caritate pentru bolnavii din oraşul ei, în special pentru leproşi. În timp, ea a strâns în jurul ei un număr de membri ai ordinului terţiar, care încercau să facă paşi spre mântuire. Mai târziu, a înfiinţat la Foligno o comunitate de credincioase, care respectau, pe lângă cerinţele ordinului terţiar, şi obligaţiile de sărăcie, castitate şi supunere; fiind scutite de necesitatea de a duce o viaţă monahală, ele îşi puteau dedica mai mult timp operelor de caritate.

modifică Scrierile Angelei de Foligno

modifică Memoriale

Deoarece Angela ştia să citească dar nu putea să scrie, ea i-a dictat Fratelui Arnoldo povestea conversiunii sale. În 1291 sau 1292 a început să-i vorbească Fratelui Arnaldo despre viziunile ei. După o perioadă iniţială de scepticism, el s-a convins şi a început să scrie volumul cunoscut sub denumirea de "Memoriale", care descrie drumul mistic parcurs de Fericita Angela în străduinţa ei de a-l atinge pe Dumnezeu. Unii cercetători consideră că au existat două versiuni ale acestei cărţi, cea mai completă fiind scrisă în limba latină, după ce o versiune mai succintă fusese aprobată de Cardinalul Giacomo Colonna. În consecinţă, manuscrisele în limba vernaculară nu ar fi decât traduceri din originalul în limba latină. ^[7] După alţi cercetători, este mai probabil ca scribul să fi notat cuvintele Angelei în limba vernaculară şi apoi, după ce ea s-a declarat de acord cu textul, să le fi tradus în latină. ^[8]În 1298 "Memorialul" era terminat şi începuse să circule în Umbria. ^[5]

Este important de înţeles că, în această lucrare, apar două persoane distincte: autoarea care a experimentat revelaţia mistică a adevărului divin, dar care nu are accesul direct la cuvântul scris, şi mediatorul care a acceptat să aştearnă experienţă ei pe hârtie. În lucrare apar numeroase momente în care este redat dialogul între aceste persoane, memorialul nefiind doar o lucrare scrisă după dictare: Fra Arnoldo "întreabă", "întrerupe", "sintetizează", "omite" iar Angela de Foligno "răspunde", "explică", "elucidează".

Studii recente au căutat să definească rolul de mediator al Fratelui Arnaldo. Deşi el insistă că textul a originat din cuvintele Fericitei Angela şi că nu a adăugat nimic care să amelioreze sau să distorsioneze relatarea ei, el juca practic rolul care în prezent i-ar reveni unui editor. Din discuţiile din cadrul volumului rezultă că Fratele Arnoldo avea uneori dificultăţi în a înţelege ceea ce i se spunea. Angela însăşi admitea că avea dificultăţi în a găsi un limbaj care să reflecte corect tulburarea pe care o resimţea în suflet şi se plângea că nu poate găsi un mod adecuat de exprimare a adevărului care îi venea de la Dumnezeu:

Imposibilitatea Fericitei Angela de a găsi cuvinte care să transmită imaginea puternică a unei revelaţii poate fi considerată o confirmare a teoriei lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, care respinge poasibilitatea găsirii oricărui limbaj inteligibil atunci când este vorba despre unirea cu Dumnezeu.

În lucrări anterioare care prezentau elemente biografice ale unor femei sfinte, cum este de exemplu Passio Sanctarum Perpetuae et Felicitatis, o relatare a martiriului Sfintei Perpetua, nu există acest element de mediere. Scribul scrie doar o scurtă introducere a temei hagiografice, după care urmează textul care este atribuit în întregime Sfintei Perpetua, fără intervenţii din partea scribului. ^[9]

Elementul nou în "Memoriale" este faptul că scribul intervine în discuţie participând la elaborarea textului, discutând îndoielile sale cu privire la relatarea Angelei. Au existat şi alte lucrări privitoare la experienţe mistice din aceeşi perioadă în care relatarea unor experienţe mistice a fost scrisă după dictare de călugări. Cea mai remarcabilă dintre acestea este biografia spirituală Das fließende Licht der Gottheit (Lumina curgătoare a divinităţii) dictată de Mechthild de Magdeburg călugărului Dominican Henric de Halle. Se pare că imaginile despre infern din această lucrare l-ar fi influenţat pe Dante Alighieri, şi chiar că personajul Matelda din Divina Comedie o reprezintă, de fapt, pe Mechtild. Acestea dovadesc că relatarea unor revelaţii prin dictare erau un gen apreciat spre sfârşitul evului mediu.

Totuşi, acest gen a fost abandonat la scurt timp după sfârşitul secolului al XIII-lea. Astfel, Sfânta Caterina de Siena (1347 – 1380) şi-a descris singură viziunile sub forma unor epistole, structură preluată de la Apostolul Pavel ^[4]

modifică Instructiones

După terminarea volumului Memoriale, Angela pare să fi trăit în Foligno. Influenţa ei crescuse, în special în rândurile călugărilor Franciscani care se străduiau se reformeze ordinul, considerând că acesta decăzuse după moartea sfântului Francisc. Acestor călugări ea le-a adresat scrisori, consemnate tot prin dictare, unele scurte note de încurajare, altele discuţii ample despre viaţa spirituală. După moarte, aceste scrisori au fost reunite în volumul cunoscut în prezent drept Instructiones.

În prezent, cele 9 capitole ale volumului Memoriale şi cele 36 de secţiuni din Instructiones sunt de cele mai multe ori publicate împreună sub titlul Il Libro della Beata Angela da Foligno. Partea fascinată a acestui volum o constituie diferenţa de ton în cele două lucrări:

modifică Moartea Angelei de Foligno

Angela de Foligno nu era o femeie foarte sănătoasă. La sfârşitul memorialului său, Fra Arnaldo menţionează:

La sfârşitul lunii septembrie 1308, Angela a fost nevoită să stea în pat, fiind îngrijită de copiii ei spirituali din Foligno, După puţin timp l-a chemat pe călugărul care luase locul fratelui Arnoldo şi i-a dictat ultima ei scrisoare.

Angela a murit, în somn, la 4 ianuarie 1309, fiind înconjurată de credincioşi din congregaţia pe care o înfiinţase. A fost înmormântată la Foligno, în biserica Sfântului Francisc, îngrijită de ordinul Fraţilor Minori Conventuali, unde mormântul ei se găseşte şi în prezent. ^[3] Pe sarcofagul ei este înscrisă şi caracterizarea “Theologorum magistra” (“Învăţătoarea teologilor”). Această caracterizare nu a fost făcută în timpul vieţii Fericitei Angelei ci cu mulţi ani după moartea ei, inscripţia fiind probabil mai târzie. În ianuarie 2003 numele bisericii a fost schimbat în "Santuario della Beata Angela da Foligno" (“Sanctuarul Fericitei Angela de Foligno”). ^[10]

Datele biografice despre Angela de Foligno nu se bazează exclusiv pe volumul de învăţături. Există diferite documente care atestă fapte din viaţa ei, multe dintre ele fiind menţionate în lucrarea "Arbor vitae crucifixae Jesu Christi" a călugărului franciscan Ubertino da Casale (1259 – 1330) ^[10]. Personalitatea acestuia este menţionată atât de Dante Alighieri în Divina Comedie cât şi de Umberto Eco în romanul său "Il nome de la rosa" ("Numele trandafirului").

Mulţi credincioşi îi atribuie Fericitea Angela miracole care ar fi avut loc la mormântul ei. De asemenea, după moartea ei au apărut o serie de legende, printre care că ar fi fost împărtăşită de un înger, că ar fi trăit o perioadă îndelungată având drept unică hrană împărtăşania şi altele. Aceste legende nu au nicio fundamentare, însă arată că interesul populaţiei pentru personalitatea Angelei de Foligno s-a păstrat pentru multă vreme.

Papa Inocenţiu al XII-lea a beatificat-o pe Angela de Foligno în 1693. În prezent este considerată patroană a persoanelor care mor în copilărie, a persoanelor luate în derâdere pentru pietatea lor, a persoanelor ispitite şi a văduvelor. ^[11] Ordinul Franciscan o celebrează în ziua de 30 martie.

La 30 aprilie 1707 papa Clement al XI-lea a aprobat comemorarea ei de către biserica catolică în ziua de 4 ianuarie. Pe lângă aceasta, ordinul Franciscan o celebrează în ziua de 30 martie.

modifică Învăţăturile Beatei Angela da Foligno

modifică Itinerariul spiritual

Itinerariul spiritual al Angelei a fost descris în Memorialul pe care le-a dictat lui Fra Arnaldo. Angela a numărat 30 de trepte pe care le-a parcurs (număr redus mai târziu la 26 de trepte în scrierile lui Fra Arnaldo). Acest itinerar descrie transformarea dragostei profane pentru lucrurile lumeşti într-o dragoste mistică pentru Dumnezeu, proces numit de ea transformatio amoris (transformarea dragostei).

Tema a fost reluată de mai multe ori în Instructiones. Pentru Fericita Angela, dragostea este o forţă dinamică a transformării, care este auto-suficientă, aşa cum era pentru Sfântul Bernard de Clairvaux care, în lucrarea sa "De Diligendo Deo" afirma că motivul de a-L iubi pe Dumnezeu este Dumnezeu însuşi. Ideea dragostei ca o "uniune mistică", care "leagă" este explicit menţionată în tratatul despre dragoste al teologului mistic francez Richard de Saint-Victor (d. 1173), stareţ al abaţiei Augustiniene Saint-Victor din Paris, care defineşte forţa unificatoare a dragostei "caritas ligans." ^[12] Teoriile lui erau foarte apreciate în perioada evului mediu, astfel încât Dante Alighieri îi menţionează prezenta în Paradis, în compania altor teologi. ^[13]

Angela de Foligno dezvoltă însă tema şi defineşte diferitele faze ale acestei iubiri şi modul de transformare a sentimentului. În analiza tezelor ei trebuie ţinut seama de faptul că, modul în care ea percepea iubirea era puternic înrădăcinată în tradiţia Franciscană şi ca atare era centrat pe simbolul crucii, ca moment culminant al patimilor lui Isus Christos. În momentul în care Fericita Angela s-a distanţat de familia ei şi de bunurile pământeşti, ea se convinsese de existenţa unei echivalenţe între "cruce" şi "dragoste". ^[7]

În descrierea Fericitei Angela, bazată pe propria experienţă, procesul de transformatio amoris cuprinde trei transformări:

Aceeaşi exaltantă transfigurare a dragostei profane într-o dragoste mistică pentru Dumnezeu se regăseşte şi în alte lucrări religioase de la sfârşitul secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea, în special scrieri ale beghinelor din Ţările de Jos sau din Franţa. În această privinţă, cele mai reprezentative sunt Das fließende Licht der Gottheit (Lumina curgătoare a divinităţii) a lui Mechthild de Magdeburg – menţionată anterior - şi lucrările lui Hadewych de Brabant, care, fiind în mare parte pierdute, sunt cunoscute doar prin relatări. Se poate de asemenea face o paralelă cu lucrarea Mirouer des simples ames (Oglinda sufletelor simple) scrisă de beghina franceză Marguerite de Hainault, numită La Porete^[14] Deşi lucrarea are multe similarităţi cu cea a Angelei de Foligno, Marguerite La Porete a fost condamnată pentru erezie şi arsă pe rug la Paris în 1310. Aceasta arată că nu întreaga ierarhie a bisericii catolice aproba exaltarea Angelei de Foligno şi explică faptul că, după moartea ei, cartea ei a fost uitată timp de câteva secole.

O altă analogie a fost făcută între experienţa religioasă a Angelei de Foligno şi cea a misticei engleze Margery Kempe (1373 – 1438), considerându-se că ambele credincioase reuşesc să stabilească o relaţie cu divinitatea, fără să-şi piardă alteritatea. ^[15]. Totuşi influenţa lui Margery Kemp nu a fost comparabilă cu cea a Angelei de Foligno.

modifică Devoţiunea faţă de Sfânta Fecioară

Un aspect predominant al credinţei Angelei de Foligno este devoţiunea faţă de Fecioara Maria, pe care o vede ca pe mama spirituală a tuturor oamenilor, care intervine pe lângă Dumnezeu în favoarea lor. Angela şi-a încredinţat sufletul Fecioarei Maria, pe de o parte pentru a fi călăuzită în strădania ei către perfecţiune iar pe de altă parte pentru că o considera un model care trebuia urmat. Ea a fost extrem de impresionată de prima viziune a Sfintei Fecioare pe care a avut-o în biserica Porziuncola (situată la câţiva kilometri de Assisi), considerată şi în prezent locul unde a luat naştere mişcarea Franciscană. În prezent, biserica Porziuncola este incorporată in Basilica Santa Maria degli Angeli. ^[16]

În toate viziunile ei, Fericita Angela îşi simte sufletul înălţat până în momentul în care o vede pe Fecioara Maria în toată gloria ei cerească. În una din aceste viziuni, Sfânta Fecioară acceptă dragostea Fericitei Angela pentru fiul ei şi o conduce la Isus Christos pentru ca să-l poată îmbrăţişa. Dialogul este însă dus exclusiv cu Sfânta Fecioară, deoarece Isus Christos avea ochii închişi, ca şi cum ar fi dormit. Această viziune este considerată ca o ilustrare a rolului Sfintei Fecioare de a interveni pe lângă Isus Christos în favoarea credincioşilor. ^[17]

modifică Rugăciunea

Rugăciunea este un subiect despre care Angela da Foligno vorbeşte în patru dintre “instrucţiunile” sale. Ea caută să răspundă la două întrebări: Ce semnifică rugăciunea şi ce se petrece în momentul rugăciunii. Răspunsul ei este simplu:

Angela consideră că rugăciunea reprezintă o lectură din cartea vieţii. Astfel ea afirmă

Fericita Angela arată că există trei feluri de rugăciunii: cea corporală, cea mentală şi cea supranaturală. Înţelepciunea divină, ordonată la maximum, având stabilită o ordine pentru orice lucru, a stabilit că nu se poate ajunge la ruga mentală fără a fi trecut prin cea corporală şi nu se poate ajunge la cea supranaturală fără a fi trecut prin cea mentală.

Rugăciunea continuă curăţă sufletul, îl elevează şi îl transformă. După Angela da Foligno rugăciunea este un moment în care se ia cunoştiinţă de încarnarea lui Isus Christos, de naşterea, moartea, învierea şi înălţarea sa:

Învăţătura despre rugăciune a Angelei de Foligno este un ecou al învăţăturii fundamentale a tradiţiei creştine care porneşte de la sfântul Augustin de Hipona şi de la Pseudo-Dionisie Areopagitul, şi care s-a dezvoltat foarte mult în gândirea franciscană. ^[18] ^[19] ^[20] ^[21]

modifică Viziunea Patimilor Mântuitorului

Angela da Foligno a avut numeroase viziuni ale Patimilor Mântuitorului, viziuni din ce în ce mai realiste. Ea nu ne-a lăsat însă nicio relatare a patimilor, ci doar unele trăsături mai pregnante ale suferinţelor fizice ale lui Isus Chrisos, pentru a insista apoi asupra durerilor Sale sufleteşti, în special în grădina Ghetsemani, în timpul flagelării şi al morţii pe cruce. Şi Angela da Foligno arată discipolilor săi cum trebuie resimţite şi trăite aceste dureri.

Cunoaşterea drumului crucii constituie o succesiune de paşi importanţi în procesul ei de transformare a dragostei. În cadrul acestora se include înţelegerea că Isus a fost răstignit pentru păcatele fiecărui om şi astfel fiecare om poartă o parte din vina răstignirii. Abia după ce a parcurs mai mulţi etape de pe drumul crucii Angela ajunge la revelaţia misericordiei divine şi în cele din urmă împreunarea cu Dumnezeu şi dragostea fără limite pentru Dumnezeu.

modifică Suferinţele fizice ale lui Christos descrise prin cele cinci cuţite care L-au străpuns

Angela da Foligno descrie întâi suferinţele fizice pe care le-a suferit Mântuitorul în timpul patimilor, descriindu-le ca pe cele cinci cuţite care l-au străpuns pe Isus Christos, Dumnezeu şi om în acelaşi timp,

modifică Agonia lui Isus Christos descrisă prin cele şapte dureri spirituale.

Pentru a înţelege mai bine patimile, Angela ne descrie cele şapte dureri spirituale ale lui Christos:.

modifică Cele trei motive ale strigătului lui Christos pe cruce

După evanghelii, înainte de a muri pe cruce, Isus s-a simţit părăsit strigând “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit” ? În descrierea ei, Angela da Foligno se dovedeşte a fi foarte impresionată de acest moment al patimilor şi încearcă să-l explice:

modifică Cele trei dureri ale lui Christos

După Angela da Foligno, au existat trei tipuri de dureri care au fost asociate de întreaga viaţă a lui Christos:

Tema sărăciei lui Isus Christos şi a apostolilor constituia un element de bază al doctrinei franciscane şi în 1322 a făcut obiectul unei dispute între franciscani şi dominicani. Analizând în primul rând aspectele legate de sărăcia în care a trăit Christos, Angela da Foligno le sistematizează în modul următor.

În continuare, Angela da Foligno se ocupă de cea de a doua durere asociată de viaţa lui Christos, pe care o descrie în modul următor:

În sfârşit, Angela da Foligno trece la descrierea celei de a treia dureri asociate a lui Isus Christos.

Angela da Foligno arată că cunoaşterea tuturor acestora dureri îndurate de Isus Christos constituie cauza unei suferinţe continue care L-a însoţit toată viaţa. ^[22] ^[23] ^[24]

modifică Învăţătura Angelei de Foligno despre euharistie

Urmărită toată viaţa de amintirea faptului că, înainte de conversiunea ei din 1285, păcătuise împărtăşindu-se fără a fi făcut o spovedanie completă, Angela de Foligno şi-a dedicat o parte din învăţăturile ei înţelegerii tainei împărtăşaniei. Multe din viziunile ei au avut loc în momentul împărtăşaniei sau în momentul în care privea sfânta hostie. ^[1]

În volumul "Instructiones" există o scrisoare dedicată în întregime euharistiei. Cercetările lui Ludger Their şi Abele Calufetti datează această scrisoare în 1307. . ^[7] Fericita Angela a înţeles că patimile Mântuitorului cruficicat se perpetuează în mesa religioasă prin Sfânta Euharistie. Deoarece patimile constituiau pentru ea dovada supremă a dragostei lui Dumnezeu pentru oameni, euharistia este un mijloc prin care:

Ea insistă asupra pregătirii spirituale care trebuie să preceadă împărtăşania, arătând că: ^[25]

modifică Învăţătura despre Sfânta Inimă a lui Isus

Învăţătura despre Sfânta Inimă a lui Isus nu era foare răspândită în evul mediu. Cultul Sfintei Inimi a luat amploare în biserica catolică abea în secolul al XVII-lea, urmare a mesajelor divine primite de Sfânta Marguerite Marie Alacoque (1647 – 1690). De aceea, este remarcabil faptul că Sfânta Inimă apare în mai multe dintre viziunile Fericitei Angela de Foligno. Ea îşi prezintă experienţa mistică astfel:

În alte ocaziii, Angelei îi apărea Sfânta Inimă pentru a o invita să-şi apropie buzele de pieptul Mântuitorului şi să bea sângele care curgea din ea. Arzând de această dragoste, Fericita Angela resimţea dorinţa de a suferi un martiriu pentru Isus Christos. ^[1]

modifică Cultul Angelei de Foligno în prezent

modifică Reeditarea operei Fericitei Angela

Deşi a fost iubită de discipolii ei ca o îndrumătoare neegalată, după moartea ei Angela de Foligno a rămas ignorată timp de aproape două secole, în special din cauza învăţăturii ei despre sărăcie, care, pentru o anumită vreme, a fost considerată controversată. În mod surprinzător, după acest interval lucrările ei au fost publicate şi traduse în limbile principalelor ţări catolice. Prima ediţie, în italiana vulgară a fost tipărită la Vicenza, în 1497. A urmat ediţia spaniolă, tipărită la Toledo în 1510. Prima ediţie franceză, cunoscută sub denumirea "Teologia crucii" a fost tipărită la Paris în 1598, urmată de altă ediţie în 1604. În Germania, prima ediţie latină fost publicată la Köln în 1601 cu titlul "B. Angelæ de Fulgineo Visionum et Instructionum Liber" iar cea tradusă în limba germană a fost publicată de călugării bollandişti în 1617. Au urmat ediţia flamandă, cea engleză şi altele. În 1918 a apărut în Rusia, traducerea în limba rusă efectuată de Lev Platonovici Karsavin.

Din cauza interesului generat de aceste volume, teologii vremii s-au ocupat şi de biografia ei, care a fost prezentată de Mariano din Florenţa în cronica sa scrisă în jurul anului 1500. Deşi această lucrare este pierdută, elementele principale ale biografiei sunt menţionate în lucrări ulterioare. Altă biografie din acea vreme este cea din cronica lui Marx de Lisabona. În secolul următor a apărut o biografie amplă în lucrarea "Vite de' Santi e Beati dell' Umbria", publicată de Lodovico Iacobilli în 1628. Este de remarcat în mod deosebit lucrarea "Annales Minorum, in Quibus Res Omnes Trium Ordinum a S Francisco Institutorum Ex Fide Ponderiosus Asseruntur, Calumniae Rebelluntur, Praeclara Quaeque Munumenta Ab Oblivione Vendicantur" publicată la Lyons în 16 volume de teologul irlandez Luke Wadding (1588-1657).

De asemenea, mai mulţi teologi s-au ocupat de analiza învăţămintelor Angelei de Foligno. Importanţa acestor învăţăminte a fost scoasă în evidenţă de călugărul Jesuit Maximilian Sandaeus, (Maximilian Van der Sandt) (1578 – 1656) care a caracterizat-o pe Angela de Foligno drept "învăţătoare a teologilor" a cărei doctrină a fost luată direct din cartea vieţii, domnul nostru Isus Christos”. ^[26] Caracterizarea a fost reluată ulterior de călugărul Jesuit belgian Johannes Bollandus (Jean Bolland, ) (1596-1665) şi mai este utilizată chiar şi în prezent, deşi teologi moderni consideră caracterizarea drept excesivă şi apreciază că ar fi mai adecvat termenul de "învăţătoare a vieţii spirituale", deoarece ea descrie modalitatea de a atinge cea mai ridicată experienţă contemplativă. ^[18]

În decursul timpului, multe persoane au fost fascinate de spiritualitatea Angelei de Foligno. Dintre acestea trebuie menţionată în primul rând Sfânta Teresa of Ávila (1515-1582), dar şi Sfântul François de Sales (1567-1622), Sfântul Alphonsus Liguori (1696-1787), teologii şi scriitorii francezi [[François de Salignac de La Mothe-Fénelon, (1651-1715) şi Ernest Hello (1828-1885), filozofii francezi Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955) şi Jacques Maritain (1882-1973), călugărul iezuit Paul Doncoeur (1880 – 1961), filozoful şi medievistul rus Lev Pavlovici Karsavin (1882-1952), scriitorii Léon Bloy (1846-1917), François Mauriac (1885-1970) şi Umberto Eco (n.1932). ^[16] ^[27] Aldous Huxley a făcut următoarea observaţie care este în întregime aplicabilă personalităţii Angelei de Foligno:

modifică Reconsiderarea viziunii patimilor după Angela de Foligno

Cu toate că Fericita Angela şi-a prezentat viziunile în mod sistematic pentru credincioşii din jurul ei, pe care îi instruia, elementele acestor viziuni nu au fost incorporate în învăţătura uzuală a bisericii catolice cu privire la Patimile lui Christos.

Totuşi, în "Drumul Crucii" din jurul Coloseumului, condus de Papa Ioan Paul al II-lea în Vinerea Mare din 1983, acesta a citit pasaje din lucrările Fericitei Angela da Foligno, care prezentau viziunea ei referitoare la patimilor lui Christos. ^[29]

modifică Sărbătorirea celui de al şaptelea centenar al conversiunii şi morţii Angelei de Foligno.

Cu prilejul sărbătoririi a şapte sute de ani de la conversiunea şi moartea Angelei de Foligno au avut loc numeroase manifestări care au redeşteptat interesul pentru viaţa şi opera Fericitei Angela. Astfel au fost publicate mai multe ediţii critice ale operei Angelei de Foligno, cuprinzând atât textul latin reconstituit de experţi precum şi traduceri integrale ale acestuia în italiană, engleză, spaniolă şi franceză.

În afară de aceasta, diferite instituţii catolice au organizat acţiuni pentru aducerea activităţii ei în atenţia credincioşilor. Dintre acestea merită să fie menţionat în mod deosebit ciclul de conferinţe ţinute la Foligno, în Biserica Sfântul Francisc, de Părintele Raniero Cantalamessa, profesor la “Università Cattolica del Sacro Cuore” despre spritualitatea Fericitei Angela de Foligno, ^[30]

La 20 iunie 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat oraşul Foligno. În predica sa după mesa celebrată pe stadionul din Foligno, Papa Ioan Paul al II-lea a relevat doctrina Fericitei Angela cu privire la euharistie. După accea Papa s-a recules la mormântul Fericitei Angela din biserica Sfântul Francisc din Foligno.

La Biblioteca "Lodovico Jacobilli" a seminarului episcopal din Foligno a fost înfiinţat “Centro di Documentazione su Angela da Foligno - CeDAF”, (Centrul de Documentare despre Angela de Foligno) în care sunt păstrate texte diferite care permit studierea gândirii Angelei de Foligno. În acest centru au fost integrate şi alte fondurile documentare existente dintre care cele mai importante sunt “Fondul Angelan”, creat de Monsignorul Michele Falocci Pulignani (1856 – 1940) la Biblioteca Comunală din Foligno şi cel al Fraţilor Minori Conventuali.

De asemenea la Foligno s-a reconstituit "Cenacolo della Beata Angela da Foligno" (Cenaclul Fericitei Angela de Foligno) şi, în cadrul municipalităţii s-a instituit "Comitetul Comunal Angelan". O iniţiativă deosebită a constituit-o şi realizarea unui sait de Internet (www.cline.it/beata angela) care să prezinte note cu caracter biografic şi care să pună la dispoziţia celor interesaţi documente semnificative cu privire la Angela de Foligno. ^[31]

modifică Filmul “La Mistica Angela”

În decembrie 2000 Casa de Filme Giotto Film în colaborare cu postul de televiziune Rai International au prezentat filmul "La Mistica Angela" al regizorului Enrico Bellani. Avant-premiera a avut loc în Auditoriul San Domenico din Foligno. Filmul, cu o durată de 60 minute, a fost turnat în întregime la Foligno.

Pe lângă partea istorică, în introducerea filmului, preotul Domenico Alfonsi, preşedinte al Cenaclului Beatei Angela face o prezentare a personalităţii ei. ^[32]

modifică Concursul de grafică “Angela da Foligno – la grande mistica

modifică Denumiri de locuri publice

Diferite locuri publice sau lăcaşuri de cult au fost numite după Fericita Angela de Foligno.

modifică Biserici

Biserica parohială din cartierul "Prato Smeraldo" din oraşul Foligno, construită în secolul al XX-lea poartă în prezent numele de biserica "Beata Angela". Iniţial, biserica era un edificiu a ordinului religios “Servi di Maria” şi fusese denumită biserica "Sant'Antonio Maria Pucci". Ea a trecut ulterior în patrimoniul diocesei care i-a schimbat numele.

modifică Străzi

modifică Bibiografie

modifică Note

^ ^a ^b ^c ^d Isaac Vázquez Janeiro - Beata Ángela de Foligno - În volumul Año Cristiano, Madrid, 1959, pp. 27-33 [1]
^ Mario Sensi - Fra Berardo Arnolti il frater scriptor del Memoriale di Angela? "Angela da Foligno, Terziaria Francescana: Atti del Convegno storico nel VII centenario dell’ingresso della Beata Angela da Foligno nell’Ordine Francescano Secolare" (1291–1991), Foligno, November 17–19, 1991. 126–44.
^ ^a ^b ^c ^d Beata Angela Da Foligno – [2]
^ ^a ^b ^c - In Search of the Subject: Angela of Foligno and her Mediator - University of Illinois [3]
^ ^a ^b ^c Angela of Foligno - Of What Use Are Revelations, Visions, Feelings of God’s Presence. [4]
^ History of the Franciscan Movement (I) [5]
^ ^a ^b ^c Ludger Thier şi Abele Calufetti. - Il libro della Beata Angela da Foligno. Edizione critica. Grottaferrata: Specilegium bonaventurianum, 1985.
^ Paul Lachance, trans., Angela of Foligno: Complete Works New Jork- Mahwah 1993
^ Herbert Musurillo - The Acts of the Christian Martyrs. (Oxford Early Christian Texts) Clarendon Press, Oxford, 1972.
^ ^a ^b Angela da Foligno [6]
^ Angela of Foligno [7]
^ Gervais Dumeige - Richard de Saint-Victor et l'idée chrétienne de l'amour. - Presses Universitaires de France, Paris 1952.
^ Dante Alighieri – La divina comedia
^ Armanda Guiducci - Medioevo Inquieto. Firenze: Sansoni, 1990.
^ Carole Slade - Alterity in Union: The Mystical Experience of Angela of Foligno and Margery Kempe - Religion and Literature 23 (1991): 109–26
^ ^a ^b Beata da Foligno – Sito ufficiale [8]
^ Sergio Andreroli - La Madonna -Familiari del clero XIII(1993), n.7-8, p.18. [9]
^ ^a ^b Sergio Andreroli - La Beata Angela Da Foligno Ci Insegna A Pregare - La Nuova Rivista di Ascetica e Mistica II (1977) pp. 226-233 [10]
^ Sergio Andreroli - Beata Angela Da Foligno Maestra Di Preghiera - Breve Nota In Margine Alla "Lettere" - Rivista di Vita Spirituale XXXII(1978)78-83. [11]
^ Sergio Andreroli - La Preghiera - Familiari del clero XIII(1993), n.5, p.12. [12]
^ Sergio Andreroli – Tre Modi Di Pregare - Familiari del clero XIV(1994), n.9-10, pp.6 [13]
^ Sergio Andreroli - La Povertà Di Cristo - "Familiari del clero" XIV(1994), n.6, pp.23-24 [14]
^ Don Sergio Andreroli - Povertà, Dolore E Disprezzo - "Familiari del clero" XV(1995), n.1, pp.14-15 [15]
^ La passion de Jesus selon Angele de Foligno [16]
^ Sergio Andreroli – L’Eucaristia Secondo Angela da Foligno - Familiari del clero XIV(1994), n.4, pp.14-15 [17]
^ The Catholic Encyclopedia [18]
^ Comune di Foligno – Angela da Foligno [19]
^ Aldous Huxley - Grey Eminence - Harper & Brothers, 1941
^ Sergio Andreroli - Via Crucis 1983 Con La Beata Angela Al Colosseo - Notiziario Diocesano Mensile. Servizio Informativo della Diocesi di Foligno VIII (1983), n.6, pp.4-6. [20]
^ Raniero Cantalamessa - La spiritualità della B. Angela - Notiziario Diocesano Mensile. Servizio Informativo della Diocesi di Foligno" VI (1981), n.8, pp.15-20; n.9, pp.17-24; n.10, pp.17-25
^ Sergio Andreroli - La grande mistica Angela da Foligno - "L'Osservatore Romano" CXXXVII (1997), n.199, iulie [21]
^ ^a ^b Beata Angela [22]
^ Giuseppe Riccetti - Beata Angela de Foligno [23]
^ Comune di Foligno [24]

Angela de Foligno.html

Cuprins